Mircea Rednic a decis ieri să îl scoată pe Cadu din lot pentru meciul cu Viitorul și îi transmite portughezului să își schimbe atitudinea. Antrenorul lui CFR a dezvăluit și motivele pentru care a renunțat la Kapetanos și Stăncioiu.
„M-a deranjat atitudinea lui Cadu, el a avut o remarcă pe care nu trebuia s-o aibă, iar eu nu accept așa ceva. Nu spun ce-a zis pentru că sunt chestiuni de bucătărie internă. u nu îl judec pe Cadu pentru trofeele și evoluțiile din trecut, nu fac asta cu nici un jucător. Contează foarte mult forma sportivă. El a avut o atitudine nepotrivită la Vaslui, nu mi-a plăcut. Trebuie să învețe să-și respecte antrenorii, nu doar să fie el respectat”, a spus Rednic în Ziua de Cluj.
„Puriul” a vorbit și despre situația lui Kapetanos, dar și a lui Stăncioiu.
„Pe Stăncioiu l-am trimis la echipa a doua pentru că nu se mai poate face nimic cu el. El e de atâția ani aici, a fost al doilea portar, iar când ai nevoie de el, nu te ajută absolut deloc, s-a văzut asta. Nu mai am ce să fac cu Stăncioiu. Cu părere de rău, dar chiar nu ne mai poate ajuta. Kapetanos a ajutat mult clubul în trecut, dar acum am alte soluții. Cum am mai spus, eu nu-i judec pe jucători pentru trecut. Și eu am câștigat trofee, am făcut performanță, dar prezentul contează cel mai mult. Cu Pantelis asta este situația, nu am nimic cu el, însă e în scădere”, a mai spus Rednic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER